Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Amplasarea culturii

Amplasarea culturii

Cerinţele grâului faţă de căldură. Pentru germinat, seminţele de grâu necesită temperaturi de minimum de l – 3°C; aceste valori au semnificaţie practică numai pentru semănăturile târzii sau dacă s-a semănat în sol uscat şi germinarea întârzie din lipsa apei (precum şi pentru grâul de primăvară). În mod obişnuit, în perioada de semănat a grâului în România, temperaturile aerului se situează în jur de 14 – 15°C, deci mai aproape de optim. La aceste temperaturi, răsărirea grâului are loc după 7-10 zile (cu condiţia asigurării umidităţii); o durată de peste 15 zile începe să fie dăunătoare, deoarece întârzie vegetaţia.

Procesul de înfrăţire a plantelor de grâu este favorizat de zilele însorite, luminoase, cu temperaturi de 8 – 10°C; procesul se continuă până când temperaturile scad sub 5°C.

Plantele de grâu de toamnă, bine înfrăţite şi călite, se caracterizează printr-o mare rezistenţă la temperaturi scăzute (până la -15°C, chiar -20°C la nivelul nodului de înfrăţire), mai ales dacă solul este acoperit cu strat de zăpadă.

Efectele temperaturilor scăzute asupra plantelor de grâu sunt diferite, ca formă de manifestare şi ca grad de dăunare, în funcţie de faza de vegetaţie în care acestea surprind grâul .Rezistenţa cea mai mare se manifestă la culturile bine înrădăcinate şi înfrăţite; cele mai mari pagube se înregistrează în cazul culturilor de grâu surprinse de ger în curs de răsărire (faza de coleoptil).

Primăvara, o dată cu reluarea vegetaţiei cresc cerinţele plantelor faţă de temperatură; temperaturile favorabile plantelor de grâu aflate în faza de alungire a paiului sunt de 14 – 18°C, iar la înspicat 16 – 18°C. în fazele următoare, temperaturile pot creşte până la 20°C, valori care asigură, în cele mai bune condiţii, fecundarea şi formarea şi umplerea boabelor.

Cerinţele grâului faţă de umiditate. Faţă de apa din sol, cerinţele sunt moderate, dar echilibrate pe întreaga perioadă de vegetaţie. Se consideră că în zonele de cultură a grâului, trebuie să cadă cel puţin 225 mm precipitaţii pe perioada de vegetaţie (optimum 600 mm precipitaţii). Coeficientul de transpiraţie al grâului este de 350 – 400, ceea ce reflectă o bună valorificare a apei de către planta de grâu.

Pentru germinare, boabele de grâu absorb 40 – 50% apă, raportat la masa uscată a boabelor; pentru a asigura această cantitate de apă, este necesar ca umiditatea solului să se situeze la nivel de 70 – 80% din capacitatea capilară pentru apă a solului.

 

Trebuie menţionat că toamnele, la noi, sunt, frecvent, secetoase, astfel încât germinarea şi răsăritul culturilor de grâu sunt întârziate şi destul de neuniforme. Din acest motiv, precipitaţiile din toamnă sunt hotărâtoare pentru dezvoltarea plantelor de grâu şi pentru reuşita culturii. Pierderile de recoltă din cauza secetelor din toamnă, de regulă, sunt ireversibile. Ca urmare, este necesar ca prin toate lucrările solului să se urmărească conservarea apei din sol şi să fie favorizată acumularea apei din precipitaţii.

În primăvară, cerinţele plantelor de grâu faţă de umiditate cresc treptat, fiind maxime în fazele de înspicat, fecundare şi formarea boabelor. În anii normal de umezi, apa acumulată în sol pe timpul iernii este suficientă pentru a acoperi nevoile plantei, cel puţin în prima parte a vegetaţiei în primăvară. În cursul lunilor mai şi iunie, în ţara noastră, intervin adesea perioade secetoase, în care apar semne evidente ale suferinţei plantelor din cauza insuficienţei umidităţii. Dacă seceta este asociată cu temperaturi mai ridicate, vegetaţia este grăbită, plantele rămân scunde şi slab productive, plantele se ofilesc, îndeosebi în orele de amiază.

Vremea uscată şi călduroasă în timpul umplerii bobului poate determina un dezechilibru între pierderea apei prin transpiraţie şi absorbţia acesteia din sol. Ca urmare, în anumiţi ani se poate produce şiştăvirea boabelor. Temperaturile mai mari de 30°C şi vânturile uscate favorizează acest proces. Perioada critică pentru şiştăvire durează circa 10 zile, şi se suprapune cu perioada de migrare a substanţelor de rezervă din frunze şi tulpină, către bob (intervalul „palierului hidric”) .Pagubele (reducerea recoltei şi a calităţii acesteia) sunt cu atât mai mari (scăderea recoltei şi a calităţii acesteia) cu cât condiţiile care favorizează şiştăvirea survin mai spre începutul perioadei critice.

Cerinţele faţă de sol. Grâul preferă solurile mijlocii, lutoase şi luto-argiloase, cu capacitate mare de reţinere a apei, permeabile, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6 – 7,5).

Cele mai favorabile pentru grâu sunt solurile bălane, cernoziomurile, cernoziomurile cambice, cernoziomurile argilo-iluviale, solurile brun-roşcate.

Nu sunt potrivite pentru grâu solurile pe care stagnează apa, fiind expuse la asfixiere pe timpul iernii sau acolo unde apa freatică se ridică, în anumite perioade, până în zona rădăcinilor. De asemenea, nu sunt potrivite solurile uşoare, cu permeabilitate prea ridicată, pe care plantele pot suferi de secetă, precum şi solurile prea acide sau prea alcaline.

 

În România grâul este cultivat în primul rând pe cernoziomuri şi pe soluri brun-roşcate. Având în vedere importanţa culturii grâului, aceasta se extinde şi pe soluri mai puţin favorabile, cum ar fi solurile brune-argiloiluviale, luvisolurile albice. Pe asemenea soluri este obligatorie aplicarea unor măsuri ameliorative (amendare, îngrăşare organică, afânare adâncă).

Zone ecologice

În  România, pe circa 20% din suprafaţa arabilă a ţării se întrunesc condiţii foarte favorabile pentru grâu, iar pe circa 70% condiţii favorabile. Doar pe circa 7% din suprafaţa arabilă se poate afirma că se întrunesc condiţii puţin favorabile pentru cultura grâului .

Ca urmare, cele 2,1 – 2,4 milioane hectare semănate cu grâu în România pot fi amplasate numai în condiţii foarte favorabile şi favorabile.

Zona foarte favorabilă se situează, în primul rând, în Câmpia de Vest (Câmpia Crişurilor şi Câmpia Banatului) şi se caracterizează prin prezenţa solurilor de tip cernoziom şi a solului brun-roşacat Condiţiile climatice sunt foarte favorabile, iar secetele la semănat şi în faza de formare a boabelor sunt puţin frecvente; precipitaţiile de toamnă şi de primăvară sunt suficiente pentru a acoperi nevoile plantelor de grâu. În Câmpia Dunării, zona foarte favorabilă ocupă sudul Olteniei, terasele Dunării din stânga Oltului, jumătatea de sud a Câmpiei Teleormanului şi o suprafaţă între Bucureşti-Giurgiu-Călărasi-Armăşeşti (Urziceni), vestul Bărăganului. În aceste areale, secetele sunt mai frecvente, atât toamna, la semănat, cât şi primăvara şi la începutul verii (îndeosebi în Bărăgan).

În Câmpia Transilvaniei, zona foarte favorabilă grâului este mai restrânsă; precipitaţiile de toamnă şi de primăvară sunt suficiente pentru a asigura vegetaţia  normală a plantelor. În nord-estul Moldovei, precipitaţiile sunt mai reduse, atât toamna cât şi iarna; pe timpul sezonului rece, plantele de grâu sunt expuse la temperaturi scăzute, în anii normali, nu se produc, totuşi, pălirea plantelor şi şiştăvirea boabelor.

Zona favorabilă se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile, în vestul ţării, această zonă este asemănătoare din punct de vedere climatic, cu zona foarte favorabilă; solurile sunt însă foarte diferite şi mai puţin fertile (aluviuni podzolite, soluri brun-roşcate podzolite, brune-podzolite, lăcovişti, soluri gleice). În sud, clima este relativ favorabilă, dar spre estul zonei se manifestă, mai frecvent, insuficienţa apei, atât în sezonul de toamnă, dar şi primăvara şi la începutul verii, în Dobrogea, condiţiile de umiditate atmosferică sunt mai favorabile în vecinătatea litoralului. Gama de solurile din zonă cuprinde cernoziomuri, soluri brun-roşcate, brun-roşcat luvice, brune-luvice, podzoluri argilo-iluviale, brancioguri, soluri erodate (spre nordul zonei). În Transilvania, condiţiile climatice sunt favorabile. Un dezavantaj îl constituie terenurile destul de denivelate. Zona se extinde în bazinele Târnavelor, Mureşului, Oltului, în depresiunile Bîrsei, Făgăraş, Ciuc. În Moldova (judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi, porţiunea din dreapta Şiretului) toamnele secetoase sunt foarte frecvente şi pălirea grâului este mai accentuată; de asemenea, condiţiile de iernare sunt mai grele. Solurile prezente sunt cernoziomuri, soluri de luncă, soluri argilo-iluviale. În aceste areale, aplicarea unor măsuri ameliorative, cum ar fi irigaţiile, amendarea, afânările adânci, pot crea condiţii foarte favorabile pentru culturile de grâu.