Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Samanta si semanatul

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de grâu destinată semănatului trebuie să aparţină unui soi zonat, să provină din culturi special destinate producerii de sămânţă (loturi semincere), din categoriile biologice „sămânţă certificată a primei şi celei de-a doua înmulţiri”, să aibă puritatea fizică minimum 98%, facultatea germinativă minimum 85% şi MMB cât mai mare.

Tratarea seminţelor înainte de semănat este obligatorie. Tratamentele se pot diferenţia în funcţie de agentul patogen şi de modalitatea de infestare. n prezent, atât împotriva agenţilor patogeni transmisibili prin sămânţa, cu spori pe tegumentul seminţei, cum sunt mălura comună (Tilletia spp.) şi fuzarioza (Fusarium spp.), cât şi în cazul agenţilor patogeni cu spori în interiorul bobului, cum ar fi tăciunele zburător (Ustilago tritici), se recomandă tratamente cu preparate pe bază de carboxin (Vitavax 200, 2,0 l/t de sămânţă), oxichinoleat de cupru (Quinolate 15 PUS, 2 kg/t de sămânţă) sau prochloraz + carbendazin (Prelude SP, 2,0 kg/t de sămânţă).

Pentru agenţii patogeni transmisibili prin sol, cum ar fi mălura comună, fuzarioza şi mălura pitică (Tilletia controversa) este posibilă tratarea seminţelor înainte de semănat, cu produse speciale, dar aceste tratamente au eficacitate redusă. Ca atare, în cazul infestării puternice a solului este necesar un interval mai mare de pauză înainte de revenirea grâului pe acelaşi teren.

Pe terenurile unde este frecvent atacul de dăunători în toamnă, îndeosebi pe terenurile cu o încărcătură mare de păioase (sau la grâul cultivat după grâu), unde infestarea cu gândac ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermi sârmă (Agriotes ssp.) este puternică, se recomandă tratarea seminţelor cu preparate insectofungicide, cum ar fi lindan + tiophanat methyl + thiuram (Tirametox, 3,0 kg/t de sămânţă), lindan + oxichinoleat de cupru + lindan (Chinodintox PTS,  2,5 Kg/t sămânţă) sau lindan + carboxin + thiuram (Vitalin 85 PTS). Sunt controlate astfel bolile transmise prin sămânţă şi dăunătorii care atacă în toamnă (gândacul ghebos, viermii sârmă, muştele cerealelor).

Tratamentele se efectuează imediat înainte de semănat, urmărindu-se cu mare atenţie amestecarea cât mai uniformă a preparatelor cu sămânţa.

 

Epoca de semănat a grâului se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să rămână 40 – 50 zile în care plantele să vegeteze normal, în care să se acumuleze 450 – 500°C temperaturi pozitive, astfel încât, la intrarea în iarnă plantele de grâu să ajungă în stadiul de 2 – 3 fraţi şi 3 – 4 frunze (fără ca fraţii să fie prea dezvoltaţi).

Dacă se întârzie semănatul faţă de perioada optimă recomandată, plantele răsar târziu, nu înfrăţesc, intră în iarnă neînfrăţite şi necălite, fiind sensibile la ger, primăvara lanul va avea o densitate mică şi se îmburuienează mai uşor, vegetaţia se întârzie şi se prelungeşte spre vară, apare pericolul de şiştăvire a boabelor. De asemenea, boabele de grâu aflate în curs de germinare sunt foarte sensibile la temperaturi scăzute; aceeaşi sensibilitate manifestă plăntuţele răsărite dar neînfrăţite, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat.

Dacă se seamănă prea devreme, plantele de grâu se dezvoltă prea puternic, sunt expuse încă de la începutul vegetaţiei atacului de dăunători (afide, muşte) şi boli, lanul se îmburuienează din toamnă; masa vegetativă bogată face ca plantele să fie sensibile la ger şi asfixiere pe timpul iernii; în primăvară lanul este foarte des, plantele sunt predispuse la cădere şi sensibile la boli, boabele rămân mici datorită densităţii exagerate.

Indiferent de zona de cultivare, epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în România este l – 10 octombrie. Pentru zonele din sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, intervalul care trebuie luat în calcul este 25 septembrie – 10 octombrie; pentru zona colinară, nordul ţării şi depresiunile intramontane, se recomandă să se semene ceva mai devreme, în intervalul 20 septembrie – 5 octombrie.

Densitatea de semănat la grâu trebuie stabilită astfel încât să se asigure, la recoltare, o densitate de 500 – 700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie semănate 450 – 600 boabe germinabile/m2. Între aceste limite, densitatea de semănat se stabileşte în funcţie de capacitatea de înfrăţire a soiului, data semănatului (faţă de epoca optimă), calitatea pregătirii patului germinativ, umiditatea solului (asigurarea umidităţii pentru un răsărit rapid). De asemenea, trebuie luat în calcul un procent mediu de răsărire în câmp, pentru condiţii bune de semănat, de 85-95% (din boabele germinabile semănate). Procentul de răsărire în câmp depinde în cea mai mare măsură de: tratamentele efectuate la sămânţă; starea solului la semănat, sub aspectul asigurării umidităţii şi a calităţii patului germinativ, şi care depinde, la rândul său de utilajele cu care s-a lucrat .

Grâul are capacitatea ca, prin înfrăţire să-şi corecteze, între anumite limite, densităţile nefavorabile. In asemenea situaţii, administrarea îngrăşămintelor în primăvară, în doze ceva mai ridicate stimulează dezvoltarea vegetativă şi productivitatea plantelor existente; prin administrarea de îngrăşăminte se urmăreşte să se asigure o nutriţie foarte bună a plantelor pentru ca numărul mic de fraţi şi spice la m2 să fie compensat prin numărul mare de boabe în spic, cu MMB cât mai ridicată. Totodată, combaterea buruienilor prin erbicidare trebuie efectuată cu mai mare atenţie în culturile rare, pentru a elimina, pe cât posibil, concurenţa buruienilor.

La densităţi de semănat prea mari, consumurile de sămânţă sunt exagerate, costisitoare şi nejustificate, concurenţa dintre plante este prea puternică, apare pericolul căderii şi se amplifică atacul de boli.

În cazuri extreme, îndeosebi la semănatul întârziat, precum şi în toamnele foarte secetoase sau în situaţia când se seamănă în teren bulgăros, se poate mări densitatea până la 700 boabe germinabile/m2. Trebuie reţinut însă că, erorile tehnologice (întârzierea semănatului, pregătirea unui pat germinativ defectuos) pot fi corectate numai parţial, prin mărirea densităţii de semănat.

Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) rezultată din calcul (pe baza densităţii stabilite şi a indicilor de calitate a seminţei) este cuprinsă, de regulă, între 200 şi 250 kg sămânţă/ha.

Adâncimea de semănat a grâului depinde de umiditatea solului, textură, soi, mărimea seminţei, data semănatului (faţă de epoca recomandată), în condiţiile din România, grâul este semănat Ia 4 – 5 cm adâncime pe terenurile cu umiditate suficientă şi textură mijlocie spre grea, unde apa pentru germinare este asigurată, iar străbaterea germenilor spre suprafaţă este ceva mai dificilă; pe terenurile cu umiditate insuficientă la suprafaţă şi textură mai uşoară, precum şi în cazul semănăturilor timpurii, se recomandă să se semene ceva mai adânc, la 5 -6 cm.

Din anumite motive (teren uscat, bulgăros, neaşezat suficient după arat datorită recoltării târzii a premergătoarei), grâul este semănat, în mod frecvent, prea adânc; consecinţele sunt răsăritul întârziat, plantele nu mai au timp să înfrăţească şi să se pregătească pentru iarnă, sau grâul înfrăţeşte târziu şi puţin.

În legătură cu adâncimea de semănat, trebuie semnalat că, în România există în cultură soiuri de grâu (Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41) care se caracterizează prin formarea unui coleoptil mai scurt; la aceste soiuri, adâncimea de semănat trebuie să fie maximum 4 cm şi foarte uniformă, pentru a asigura străbaterea tuturor germenilor până la suprafaţă.

Distanţele de semănat la grâu, pe plan mondial, sunt cuprinse între 10 şi 18 cm, fără a rezulta diferenţe importante de producţie. Ca atare, distanţa dintre rânduri trebuie aleasă între aceste limite, în funcţie de maşinile de semănat aflate la dispoziţie, în România grâul este semănat, în mod obişnuit, la 12,5 cm (distanţa pentru care sunt construite semănătorile universale existente mai frecvent în dotare).

În anumite situaţii (culturi semincere) se recomandă distanţe de semănat ceva mai mari (25 cm), pentru a favoriza înfrăţitul şi a asigura înmulţirea mai rapidă a seminţei.

O metodă de semănat mult extinsă în ţările cu tradiţie în cultura grâului este semănatul în cărări. Această metodă, folosită în prezent, pe suprafeţe în creştere în România, a apărut din necesitatea de a asigura efectuarea, cu mijloace terestre, a lucrărilor de împrăştiere a îngrăşămintelor, de combatere a bolilor şi dăunătorilor, de erbicidare, a tratamentelor pentru prevenirea căderii), în mod foarte precis, ca uniformitate de împrăştiere, până în faze de vegetaţie mai avansate (chiar până la începutul formării boabelor). Trebuie reţinut că în tehnologiile intensive se poate ajunge până la 5 – 8 treceri în cursul perioadei de vegetaţie, pentru efectuarea diferitelor lucrări de îngrijire.

Nu există o schemă standard pentru semănatul în cărări; schema poate fi adaptată de fiecare agricultor la setul de maşini agricole pe care îl au la dispoziţie; şi anume, la semănatul în cărări, se lasă câte 2 benzi nesemănate, obţinute prin închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roţilor tractorului; lăţimea unei cărări corespunde cu lăţimea pneurilor tractorului (de regulă, este suficient să fie închise 2 tuburi ale semănătorii), iar distanţa dintre două cărări este egală cu ecartamentul roţilor tractorului şi al maşinilor cu care se vor face diferitele lucrări de îngrijire în vegetaţie. Distanţa dintre perechile de cărări trebuie să corespundă cu lăţimea de lucru a maşinilor cu care se fac tratamentele.

Acolo unde există posibilitatea de a efectua lucrările din vegetaţie cu mijloace „avio” (şi se prevede acest lucru), se recomandă să se lase, de la semănat, urme de orientare, de 30 – 40 cm (două tuburi de la semănătoare suprimate), urme care sunt vizibile până în faze mai avansate de dezvoltare a plantelor; distanţa dintre două urme va fi egală cu lăţimea de lucru a mijloacelor avio folosite pentru aplicarea tratamentelor.