Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Hrisca

HriÅŸca (Fagopyrum esculentum)

Hrișca (Fagopyrum esculentum) este o specie de plante din genul Fagopyrum, familia Polygonaceae. Plantă ierboasă cu o înălțime de 20 – 60 cm . Cu toate că nu face parte din categoria cereale semințele ei sunt asemănătare cu cele de grâu folosindu-se sub formă măcinată ca făină. Planta provine din Asia fiind răspândită în Europa de mongoli și turci.

În mod tradiţional, boabele de hrişcă sunt folosite în alimentaţia umană subformă de grişuri, pesmeţi, biscuiţi, amestecuri de cereale pentru micul dejun,crupe, clătite sau supe. De asemenea, pot fi folosite, cu bune rezultate, în furajarea animalelor (porci, păsări). Valoarea nutritivă a boabelor de hrişcă este ceva mai scăzută decât a cerealelor, din cauza ponderii mai ridicate a învelişurilor fructului.Prin măcinarea boabelor rezultă 65 – 72% faină, conţinând circa 70% glucide, 10% proteine, 1% lipide. Trebuie subliniat că hrişcă este singura cereală care nu este deficitară sub aspectul conţinutului în lizină (5-7 g/100 g proteină).

Din punct de vedere agronomic, hrişca prezintă interes deoarece este puţin pretenţioasă faţă de tehnologia de cultivare, care este puţin costisitoare. Planta acoperă foarte repede terenul şi înăbuşă buruienile. Creşte foarte repede şi poate asigura, în 3 luni, recolte de circa 4 – 6 t masă uscată, care poate fi utilizată ca furaj(nutreţ verde sau fân) sau ca îngrăşământ verde. De asemenea, planta de hrişcă conţine rutină (până la 6% din s.u.), un glucosid flavonic folosit în medicină pentru tratarea fragilităţii vaselor capilare sangvine.Hrişca este originară din regiunile muntoase ale Chinei şi Nepalului, unde, de altfel şi-a păstrat importanţa în alimentaţia populaţiei locale. S-a extins la începutul Evului Mediu în Europa, o dată cu invaziile turco-mongole, fiindconsemnată în documente în sec. XIV – XV în Danemarca, Germania şi Franţa;ulterior, a fost introdusă de către europeni în Canada, SUA, Argentina şi Brazilia.A atins apogeul în preajma celui de-al doilea război mondial (3,5 mii. ha pe glob),apoi s-a restrâns treptat în cultură (2 mii. ha în 1965; 1,85 mii. ha în 1968),ajungând, în prezent, la ceva mai mult de l mii. ha suprafaţa mondială.Culturile sunt concentrate îndeosebi în Europa (Federaţia Rusă). Dintreţările cultivatoare de hrişcă se mai menţionează Canada (25 mii ha), Franţa (2,5mii ha), Polonia, SUA. Aria de cultură se extinde până la 70° latitudine nordică şi până la altitudini de 800 m.Hrişcă este o excelentă plantă nectaro-poleniferă, furnizând 50 – 150 kgnectar/ha.

Restrângerea în cultură are mai multe cauze: valoarea nutritivă a boabelor sub nivelul altor cereale(cum ar fi grâul sau porumbul); producţiile foarte fluctuante de la un an la altul;recoltarea dificilă datorită maturităţii eşalonate a boabelor şi culcării la pământ a plantelor la maturitate, care pot conduce la pierderi mari prin scuturare; valorificarea nesigură pe piaţă a recoltei. Ca urmare, obiectivele ameliorării sunt:productivitatea, constanţa producţiilor, calitatea boabelor etc.