Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Amplasarea Culturii

Amplasarea culturii

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Cerinţele faţă de temperatură sunt ridicate. Astfel, temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-120C, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 100C necesară în timpul vegetaţiei este de cca. 8000C.

Nu are cerinţe ridicate faţă de umiditate, coeficientul de transpiraţie fiind de 200-220. Aceasta face ca meiul să suporte, timp îndelungat seceta de vară, perioadă în care plantele îşi încetează creşterea care, poate fi reluată imediat ce condiţiile de umiditate se îmbunătăţesc.

Rezistenţa la secetă este dată de sistemul radicular dezvoltat, de perozitatea mare a frunzelor şi tulpinilor şi de numărul redus de stomate în mezofilul frunzelor.

Solurile cele mai indicate sunt cele cu textură mijlocie, bine aprovizionate în elemente fertilizante.

Zonele de cultivare
În majoritatea cazurilor, meiul nu se cultivă în cultură principală, ci în cultură dublă sau succesivă, atât în zonele de câmpie cât şi în cele colinare.

Rotaţia

Cele mai bune premergătoare sunt cele ce se recoltează devreme: cerealele de toamnă, borceagurile de toamnă, rapiţa de toamnă, cartofii timpurii, leguminoasele anuale.