Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Amplasarea culturii

Amplasarea culturii

Cerinţele faţă de climă şi sol

Porumbul, datorită plasticităţii ecologice şi a lucrărilor de ameliorare, se cultivă azi în nord până la latitudinea de 58° (Suedia), iar în sud până la 42° (în Noua Zeelandă).

Cerinţele faţă de temperatură. Seminţele germinează la 8 – 10°C. La temperaturi mai scăzute în sol are loc putrezirea boabelor, datorită atacului ciupercilor saprofite, instalarea lor fiind favorizată şi de procesul de exosmoză a produselor de hidroliză a amidonului.

După răsărire, la temperatura de 4 – 5°C, creşterea încetează, se degradează clorofila şi plantele mor. Brumele târzii distrug frunzele, iar la temperatura de -4°C, după 2-4 ore, este distrusă întreaga plantă.

Creşterea se desfăşoară în bune condiţii dacă în luna mai temperaturile medii nu scad sub 13°C, iar în iulie şi august nu coboară sub 18°C. Cea mai ridicată viteză de creştere se realizează la temperaturi cuprinse între 24 -30°C.

După cercetătorii americani, când temperatura lunii mai scade sub 12,7°C, producţia de porumb se diminuează cu 15%.

O perioadă critică o reprezintă înflorirea, când temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18 – 24°C. Temperaturile ridicate, în această fază, determină în pronunţat decalaj între apariţia paniculelor şi cea a stigmatelor. La temperatura de 28 – 30°C scade viabilitatea polenului. Amplitudinile de temperatură de peste 30°C ziua şi sub 10,0°C noaptea, ce survin în etapele a 6-a şi a 7-a ale organogenezei împiedică formarea anterelor, implicit dezvoltarea grăunciorilor de polen şi desfăşurarea normală a proceselor de fecundare .Şocurile termice după fecundare dereglează acumularea substanţelor de re¬zervă în bob şi apare fenomenul de şiştăvire. Cele mai bune condiţii termice pentru maturare, între faza de coacere în ceară şi cea deplină, sunt de 21°C.

Rezultă că, din punct de vedere practic, este deosebit de importantă zonarea atentă a hibrizilor de porumb, în funcţie de „disponibilul termic” din fiecare zonă.

 

 

 

Cerinţele faţă de umiditate

Porumbul rezistă foarte bine la secetă, mai ales în prima parte a perioadei de vegetaţie, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului specific redus (233 – 445; S. ALDRICH şi colab. – 1975), caracterului xerofitic al părţii aeriene şi lucrărilor de întreţinere repetate.

Evapotranspiraţia creşte mult în lunile de vară, astfel că un lan de porumb poate evapora zilnic, în lunile iulie şi august, până la 18 l/m de apă, iar o plantă de porumb până la 2 – 4 1.

Perioada critică se situează între 10-20 iunie şi 10-20 august adică înaintea apariţiei paniculelor şi până Ia maturitatea în lapte, când consumul de apă se ridică la 68 – 74% din totalul necesar pentru întreaga vegetaţie, în această perioadă solul trebuie să aibă 60 – 80% apă din capacitatea de câmp.

Perioadă critică  este începutul înfloritului şi următoarele 10 zile, când consumul plantă/zi este de 1,5 – 4,5 l.

În perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora, intervalul critic fiind de 40 – 50 de zile.

Cunoaşterea rezervei de apă a solului în primăvară are mare importanţă în stabilirea corectă a densităţii plantelor.

Cerinţele faţă de lumină

Porumbul, fiind plantă de zi scurtă, creşte bine fa lumină intensă. Energia chimică din întreaga biomasă poate, reprezenta 5 – 6% din energia solară incidenţă pe sistemul foliar, din care circa 50% poate fi în boabe.

Extinderea în cultură a hibrizilor cu, poziţia frunzelor mai aproape de verticală şi care se pretează la densităţi mai mari va conduce la ridicarea coeficientului de convertire a energiei solare.

Cerinţele faţă de sol

Porumbul asigură recolte pe soluri foarte variate, însă rezultatele cele mai bune se obţin pe soluri adânci, fertile, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil să asigure apa şi elementele nutritive.
Cele mai bune rezultate se obţin pe solurile lutoase şi luto-nisipoase, cu    3 – 5% humus, peste 8 mg P2O5, Al peste 20 mg K2OAl/100 kg sol, gradul de saturaţie 75 – 90 % şi pH = 6,5 – 7,5.

Pe solurile cu pH sub 5,8 este obligatorie aplicarea amendamentelor cu calciu, pentru corectarea reacţiei acide.

Cele mai bune rezultate se obţin pe solurile aluviale, fertile, pe cernoziomuri, soluri bălane şi pe cele brun-roşcate şi brune de pădure.

Pe solurile nisipoase, prin fertilizare şi irigare, se pot obţine recolte ridicate. Mai puţin favorabile sunt solurile argiloase, care menţin mai multă umiditate, se încălzesc încet primăvara, iar vara crapă, rupându-se rădăcinile plantelor. Rezultate modeste se obţin pe solurile tasate şi compacte, cât şi pe cele cu hardpan, care necesită lucrări de afânare adâncă.

Zone ecologice

Stabilirea zonelor de favorabilitate pentru cultura porumbului în ţara noastră are la bază cerinţele faţă de temperatură: pe baza datelor referitoare la potenţialul termic al fiecărei zone (temperaturi mai mari de 10°C) s-au stabilit în ţara noastră trei zone de favorabilitate pentru cultura porumbului .

Zona I cuprinde arealul în care suma temperaturilor biologic active este de 1.400 – 1.600°C. În această zonă sunt cuprinse: Câmpia din sudul ţării, Dobrogea şi partea de sud a Podişului Moldovei, Câmpia de Vest, până la sud de Oradea.În această zonă se recomandă să se cultive 75 – 80% din suprafaţă cu hibrizi tardivi, care să valorifice eficient potenţialul termic şi 20 – 25% cu hibrizi mijlocii.

Zona a II-a de cultură cuprinde suprafeţele cu resurse termice cuprinse între 1.200 – 1.400°C. Zona include cea mai mare parte a Podişului Moldovei, o mică parte din zona de trecere de la Câmpia de Sud spre zona colinară a Carpaţilor Meridionali şi Câmpia din Nord-Vestul tării.

În acest areal hibrizii tardivi se vor cultiva pe suprafeţe care nu vor depăşi 20%, hibrizii mijlocii pe circa 50% iar cei timpurii pe circa 30%.

Zona a III-a de favorabilitate are în vedere suprafeţele cu suma temperaturilor biologic active de 800°-1.200°C. Sunt cuprinse zonele subcolinare ale Carpaţilor Meridionali şi Răsăriteni, Podişul Transilvaniei, iar în nord Depresiunea Maramureşului.

În această zonă ponderea hibrizilor timpurii creşte la circa 75% din suprafaţa cultivată, diferenţa de 25% revenind hibrizilor mijlocii.
Potenţialul termic al fiecărei zone, pentru hibrizii cu perioada de vegetaţie cea mai lungă, trebuie să fie, însumat, mai mare cu 100 – 150°C (temperaturi mai mari de 10°C), eliminându-se, astfel, riscul neajungerii la maturitate.

Condiţiile climatice şi cele edafice din majoritatea zonelor ţării noastre şi potenţialul productiv al hibrizilor din cultură, în condiţiile aplicării unor tehnologii moderne de cultivare, pot asigura realizarea unor recolte la nivelul celor mai avansate ţări ale lumii.

Rotaţia

Porumbul este mai puţin pretenţios faţă de planta premergătoare. Rezultatele cele mai bune se obţin după leguminoasele anuale pentru boabe şi furajere, după care urmează, cerealele păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla şi floarea-soarelui.

Lucerna, dintre leguminoasele perene, deşi asigură importante cantităţi de azot (120 – 160 kg/ha) şi contribuie la refacerea structurii, datorită consumului mare de apă, nu este considerată o premergătoare potrivită pentru porumb în zonele mai secetoase, fără condiţii de irigare.

Rotaţia grâu-porumb este obligatorie, din cauza ponderii de circa 60% a celor două culturi, în această rotaţie porumbul este favorizat, fiind cultivat după o premergătoare timpurie, în culturile atacate de fuzarioză, boală comună ambelor specii, această rotaţie se întrerupe după 4-5 ani.

Porumbul nu se poate cultiva după sorg şi iarbă de Sudan.

Monocultura, de porumb în ţara noastră s-a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatică la mică adâncime, supuse în primăverile mai ploioase excesului temporar de umiditate – terenuri pe care grâul nu le valorifică în aceeaşi măsură ca porumbul.

În S.U.A., în „cordonul porumbului”, cât şi în sudul Franţei şi în Italia, pe soluri fertile, permeabile, structurate, bogate în humus, cu pH 6,5 – 7,5, fertilizate raţional şi irigate, se practica monocultură îndelungată, cu rezultate bune.

Se poate aprecia, însă, că prin monocultură prelungită se reduce conţinutul de humus, se degradează structura, are loc o acidifiere progresivă a solului, se epuizează solul în macroelemente şi unele microelemente, se înmulţesc bolile şi dăunătorii specifici, impunându-se, deci utilizarea unor doze mărite de îngrăşăminte şi tratamente costisitoare.

La rândul său, porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară şi chiar pentru grâul de toamnă, caz în care se vor cultiva hibrizi cu perioadă de vegetaţie mai scurtă în rotaţia porumbului. Cu alte culturi se va acorda atenţie utilizării erbicidelor triazinice şi prevenirii infestării cu gărgăriţă.