Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Publica

Fertilizarea solului

Fertilizarea solului

Datorită producţiei mari de masă uscată la unitatea de suprafaţă, porumbul este o plantă mare consumatoare de substanţe nutritive.

Azotul este principalul element în fertilizarea porumbului, care asigură formarea unei mase foliare bogate, colorată în verde intens şi care influenţează favorabil acumularea substanţelor proteice. Carenţa se manifestă prin îngălbenirea limbului de la vârf spre bază, de-a lungul nervurii mediane care se deschide la culoare. Plantele rămân firave, cu ştiuleţii mici. Excesul de azot intensifică transpiraţia, creşterea, este luxuriantă plantele devin sensibile la secetă şi boli.şi întârzie maturitatea.

Absorbţia azotului este intensă de-a lungul întregii perioade de vegetaţie.

Fosforul joacă un rol multiplu în creşterea si fructificarea porumbului. Insuficienţa lui se manifesta prin înroşirea frunzelor de la vârf spre bază, sistemul radicular este slab dezvoltat, ritmul de creştere este scăzut, se accentuează protandria. Excesul fosforului determină insuficienţa zincului.

Potasiul măreşte rezistenţa la cădere, secetă şi boli. Carenţa se manifestă prin îngălbenirea frunzelor de la vârful lor spre bază, iar sistemul radicular rămâne slab dezvoltat.

Dintre microelemente, frecvent pe cernoziomurile cambice apare carenţa de zinc, manifestată prin apariţia dungilor gălbui între nervurile jumătăţii inferioare a frunzelor, până la necrozarea lor. Carenţa este favorizată de temperaturile scăzute din mai-iulie, de monocultură şi de excesul de fosfor şi azot.

Fertilizarea organică

Gunoiul de grajd, este indicat pe toate tipurile de sol din ţară, aplicat în doză de 20 – 40 t/ha. Dozele mai mari se aplică pe solurile erodate, luvisoluri, la culturile irigate etc.

Aplicarea bălegarului se face direct culturii porumbului, „proaspăt” sau fermentat, o dată la 4 – 5 ani, efectul resimţindu-se şi în anul al treilea de la aplicare în condiţii de monocultură.

Fertilizarea organo-minerală

Mineralizarea materiei organice prin procese microbiologice şi prezenţa îngrăşămintelor chimice conduc la obţinerea unor sporuri mari de recoltă.

Rezultate deosebite pe solurile nisipoase, cât şi pe cele erodate s-au obţinut prin aplicarea împreună a 20 t de gunoi de grajd + N32-48 P32-48.

Îngrăşămintele verzi au rol asemănător gunoiului de grajd, fapt pentru care sunt mult aplicate în S.U.A., Italia, Ungaria. Ele sunt mai economice când se produc în culturi ascunse sau sunt cultivate în mirişte. Pentru culturi ascunse se recomandă utilizarea sulfinei, iar pentru culturi duble se recomandă lupinul alb.

Fertilizarea chimică

Rezultatele de sinteză reliefează că, pe toate tipurile de sol, fertilizarea cu azot şi fosfor se înscrie cu sporuri semnificative de recoltă; potasiul asigură sporuri semnificative pe solurile luvice, pe cele nisipoase şi în condiţii de irigare .
Sporul producţiei de boabe la l kg îngrăşământ este variabil, în funcţie de tipul de sol, condiţiile climatice şi hibridul cultivat.

Cu referire la hibrizi, se poate afirma că hibrizii simpli, intensiv  cultivaţi, pe fond nefertilizat, sunt depăşiţi în producţie de către hibrizii dubli extensivi, dar în condiţii de fertilizare  locurile se inversează.

La stabilirea dozelor de îngrăşământ se vor avea în vedere: tipul de sol, nivelul producţiei scontate, rezerva solului, consumul specific, regimul precipitaţiilor, hibridul cultivat, planta premergătoare.

Dozele optime economice de azot, în condiţii de cultură neirigată sunt cu 30 – 90 kg mai mici decât în cultură irigată.

În funcţie de producţia planificată consumul specific se modifică determinarea dozei putându-se realiza simplu, calculând 24 kg N pentru fiecare tonă de boabe la o producţie sub 5 t/ha; 22 kg N/t la o producţie între 6 -10 t/ha şi, respectiv, 20 kg N/t la producţii de peste 10 t/ha.

Doza se reduce cu 20 – 50 kg N/ha când porumbul urmează după leguminoase, de asemenea, se reduce cu 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi dată direct porumbului şi, respectiv, cu l kg N, când aplicarea gunoiului s-a făcut la planta premergătoare; se reduce cu 20 – 30 kg N în cazul hibrizilor sensibili la frângerea tulpinilor.

Doza se majorează cu 20 kg N/ha când porumbul urmează după floarea soarelui şi cu 25 kg N/ha după cartofi târzii sau în al III-lea an de monocultură

În funcţie de asigurarea cu apă, de precipitaţiile din intervalul octombrie-februarie, doza se corectează cu +/- 5 kg/10 mm precipitaţii peste sau sub medie; se măreşte cu 20 kg/ha pe solurile cu aport freatic şi când semănatul se face în primăveri umede şi se micşorează cu 20 kg în primăverile secetoase.

Aplicarea azotului trebuie efectuată fracţionat, astfel:

-30 – 40 kg/ha azot sub formă de îngrăşământ complex sau de azotat de
amoniu, concomitent cu semănatul;

-la praşilele a II-a şi a III-a mecanice se aplică 30 – 70 kg/ha azot sub formă de uree, azotat de amoniu sau îngrăşăminte lichide;

-concomitent cu irigarea se vor asigura doze de 10-20 kg/ha, corelate cu
dozele, aplicate anterior şi starea culturii.

Doza se poate calcula expeditiv, plecând în calcul de la un consum de 9 kg P2O5/t boabe, la în conţinut al solului de peste 6 mg/100g sol. Pe solurile cu conţinut sub 6 mg P2O5/100 g sol doza se va majora 15 – 20 kg P2O5 pentru flecare mg sub limita menţionată.

Doza se reduce pentru fiecare tonă de gunoi cu l kg P2O5, când aplicarea s-a făcut direct porumbului şi cu 0,5 kg P2O5, pentru fiecare tonă de gunoi aplicată plantei premergătoare.

Încorporarea în sol a îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază.

Îngrăşămintele complexe cu fosfor se pot aplica primăvara la pregătirea patului germinativ, încorporându-se adânc cu grapa cu discuri, sau în benzi concomitent cu semănatul (fertilizarea starter).

Pentru fiecare tonă de gunoi doza se reduce cu 2,5 kg K2O/t, când gunoiul se aplică direct şi cu l kg K2O/t, când gunoiul s-a aplicat plantei premergătoare.

Sporurile de recoltă cele mai mari s-au obţinut pe solurile luvice, erodate, nisipoase şi în cultura irigată când, datorită dozelor mari de azot, se impune şi aplicarea de potasiu, pentru a mări rezistenţa la frângere.

Aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu este similară cu aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor.

Aplicarea microelementelor. Pe cernoziomurile fertilizate repetat, mulţi ani, cu azot şi fosfor, cu pH-ul peste 7, este necesară aplicarea preventivă a sulfatului de zinc, o dată la 4 – 6 ani, în cantitate de 8 – 10 kg/ha.

Dacă apar în vegetaţie simptomele carenţei de zinc, se execută 1 – 3 stropiri, la intervale de 7 – 10 zile, începând cu faza de 4 – 5 frunze cu soluţii de sulfat de zinc în concentraţie de 1%.

Amendamentele cu calciu. Pe solurile acide, cu pH sub 5,9 şi cu gradul de saturaţie în baze mai mic de 75%, folosirea amendamentelor cu calciu, o dată la 4 – 5 ani, este obligatorie în cultura porumbului.